RelatedPost

TOTUL DESPRE CAFEA

TOTUL_DESPRE_ CAFEA_blog_Arena_Mall_Bacau

Există două categorii de bază în care pot fi împărțiți arborii de cafea. Deși există o varietate largă pentru fiecare în parte, această clasificare în două mari categorii ne ajută să înțelegem diferența dintre o cafea bună (gourmet) și una obișnuită.

Amestecurile de cea mai bună calitate sunt făcute 100% din cafea arabica. Cele slab calitative și mai ieftine pot avea un procent de cafea Robusta sau pot fi fabricate integral din acest tip de cafea. Cafeaua Arabica are un gust superior, fiind mult mai aromată și mai complexă decât Robusta. Robusta tinde să dea un gust amar băuturii având în același timp o aromă slabă.

De ce se cultivă Robusta?

  • Arborii de cafea Robusta produc primele boabe la doi, maxim trei ani de când au fost cultivați, în timp ce prima recoltă de cafea Arabica poate fi obținută abia după patru, cinci ani de la cultivarea arborelui.
  • Arborii de cafea Robusta nu sunt atât de pretențioși la condițiile de mediu, în comparație cu cei de cafea Arabica. Sunt mai toleranți la frig și cresc la diferite altitudini. Din această cauză sunt preferați pentru plantațiile de cafea.
  • Boabele de Robusta sunt mai ieftine, devenind astfel mai accesibile celor care prelucrează cafeaua. Aceștia le vor vinde unor consumatori puțini pretentiosi. Din cafeaua Robusta se obține cafeaua solubilă, care nu este foarte aromată. Poate fi utilizată în amestecuri, alături de cafeaua Arabica pentru a face amestecul mai ieftin pentru cei care le prelucrează și pentru a face produsul mai vandabil către consumatorul final, fiind promovat ca având cafea Arabica. Robusta are mai multă cofeină decât Arabica.

În acest timp, arborii de cafea Arabica necesită altitudini mai mari pentru dezvoltare. Cu cât altitudinea este mai mare, cu atât boabele de cafea se dezvoltă mai lent, conservând foarte bine aroma. Varietăți de Arabica sunt crescute în diferite regiuni ale lumii, având arome distincte, ceea ce diferențiază și produsul final. Aroma este influențată de factori precum vremea, altitudinea, tipul solului, dacă există sau nu copaci care să ofere umbra plantațiilor de cafea. În plus, aroma cafelei depinde foarte mult de procesul de îndepărtare a cojii fructului.

Toate motivele de mai sus demonstrează că cea Arabica este o cafea cu adevărat bună.

 Sursa: CTS Corner

by Adriana V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *