RelatedPost

CERCETATORII AU DESCOPERIT O PLANETA ASEMANATOARE TERREI

CERCETATORII_AU_DESCOPERIT_O_PLANETA_ASEMANATOARE_TERREI

O echipa de astronomi a anuntat pe 23 iulie descoperirea, prin intermediul telescopului orbital Kepler, apartinand NASA, a unei exoplanete foarte asemanatoare Pamantului. Kepler 452b, probabil cea mai asemanatoare dintre toate exoplanetele descoperite pana in prezent, este noua planeta, informeaza Reuters.

Aceasta planeta, cu 60% mai mare decat Terra, este telurica si se afla la distanta de 1.400 de ani lumina in constelatia Cygnus (Lebada).

Aceasta descoperire face parte din noul catalog al descoperirilor facute de telescopul Kepler, care cuprinde 500 de noi posibile exoplanete a caror existenta trebuie confirmata de specialisti. Aceste 500 de posibile noi descoperiri se adauga celor 4.175 de posibile exoplanete descoperite pana in prezent de celebrul telescop orbital.

Noul catalog include si 12 planete mai mici decat Pamantul si cu orbitele in asa-numita zona de aur a stelei mama, distanta la care apa sa poata exista in stare lichida la suprafata planetei.

Prima planeta a carei existenta a fost confirmata este Kepler 452b, astfel numarul exoplanetelor confirmate ajungand la 1.030. Aceasta planeta se afla pe orbita unei stele foarte asemanatoare Soarelui, cu doar 4% mai masiva si cu 10% mai stralucitoare decat acesta. Conform calculelor astronomilor, aceasta stea este si cu 1.5 miliarde de ani mai “batrana” decat Soarele. In plus, distanta orbitala a planetei Kepler 452b este egala cu cea a Pamantului fata de Soare si astfel, la suprafata sa, poate exista apa in stare lichida, principalul “ingredient” al vietii.

“Daca Kepler 452b este intr-adevar o planeta telurica, pozitia sa fata de steaua in jurul careia orbiteaza ne poate indica faptul ca se afla intr-o perioada de incalzire puternica din istoria climei sale”, conform lui Doug Caldwell, unul dintre astronomii care analizeaza datele transmise de telescopul Kepler.

“Cresterea energiei degajate de o stea care imbatraneste poate provoca evaporarea oceanelor de pe o astfel de planeta”, a adaugat el, precizand ca aceasta va fi si soarta Pamantului peste aproximativ 1 miliard de ani, cand Soarele va fi mai batran si mai stralucitor

Misiunea Kepler a costat 600 de milioane de dolari si a fost lansata in 2009. Pana in prezent a urmarit peste 150.000 de stele in cautarea eventualelor planete aflate pe orbita acestora.

Sursa: Ager Pres

Foto: Yoda

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *