CE ÎNSEAMNĂ UN PARFUM DE CALITATE?

Parfumul este unul dintre cele mai importante accesorii pe care îl purtăm în fiecare zi! În magazine, găsim o gamă variată de esențe și branduri care sunt sau nu pe placul nostru. Există gusturi și gusturi, dar cea mai importantă caracteristică a unui parfum este însăși CALITATEA. Nu brandul, ci calitatea!
În zilele noastre, atât în materie de bijuterii cât și la îmbrăcăminte, fake-urile ajung să arate mai bine decât originalul. Parfumurile nu fac excepție! Cele contrafăcute diferă prin anumite detalii pe care unii dintre noi le ignoră dacă prețul este scăzut. De reținut este faptul că acesta din urmă poate lăsa pete nedorite pe haine, poate provoca iritații, poate să nu persiste, motiv pentru care avem tendința de a-l folosi de mai multe ori pe zi.
Ce trebuie să știi când alegi un parfum?
AROMĂ – Un parfum bun este cel care se ajustează conform PH-ului pielii. Acesta este motivul principal care determină persistența. De aceea, același parfum miroase diferit pe prietena ta, decât miroase pe pielea ta. Un parfum calitativ trebuie să se mențină pe piele cel puțin 12 ore. Testarea se face prin aplicarea unui puf pe încheietura mâinii. Dacă dorești să testezi mai multe parfumuri, aplică pufuri în zone diferite și, între ele, miroase niște boabe de cafea. Aroma aceasta neutralizează orice miros de dinainte.
APLICARE – Contrar obișnuinței pe care majoritatea persoanelor o au, parfumul nu trebuie aplicat în exces. Se spune că trebuie pulverizat în aer, după care să treci printre picăturile astfel formate. Ideal este să aplici câte un puf la încheietura mâinii, după ureche și la baza gâtului.
INGREDIENȚI – Fie că vrem sau nu, dacă testăm un set de 10 parfumuri diferite, în final, suntem atrași de o anumită “notă” definitorie.
- Notele de vârf sunt cele care creează prima impresie, însă nu este cea care și rezistă.
- Notele de mijloc reprezintă “esența” definitorie, cea care durează câteva ore bune după pulverizare.
- Notele de bază sunt cele care persistă cel mai mult, mai mult de cele 12 ore menționate mai sus. De aceea, parfumul miroase într-un fel la primele pufuri, iar spre sfârșitul zilei în cu totul alt fel.
AMBALAJ – Cutia parfumului contrafăcut este ușor neglijentă, folia protectoare există sau nu, cutia nu este tocmai bine lipită, colțurile se degradează ușor. La fel și parfumul în sine. Capacul sticluței este instabil, nu face click-ul normal de închidere etanș, culorile aplicate pe exterior tind să se șteargă. Scrisul de pe cutia originală este atent șlefuit, spre deosebire de scrisul de pe cutia contrafăcută, care se deslipește/șterge repede. Sticla fake-ului este neșlefuită, are colțuri imperfecte și de multe ori nici nu are scrisă țara de origine a parfumului. Producătorii pun preț atât pe esență cât și pe ambalaj, motiv pentru care, un parfum original va fi perfect, nicidecum “neșlefuit”.
CONSISTENȚĂ – Parfumul original nu trebuie sub nici o formă să aibă o notă uleioasă la atingere. Consistența sa trebuie să fie plăcută, iar culoarea trebuie să fie una discretă, nicicum stridentă, accentuată.
Inspiră-te de parfumurile 100% originale din SEPHORA & BEAUTY MANIA !
by Adriana V.