RelatedPost

CARE E RITUALUL TĂU DE FRUMUSEȚE?

CARE E RITUALUL TĂU DE FRUMUSEȚE

Ritualul de frumusețe este deja bine cunoscut, relatat în destule articole de profil și, cu riscul de a insista pe subiect, îl vom mai expune o data în rândurile ce urmează. Ați fi surprinse dacă v-am spune că sunt încă fete care nu acordă atenție deosebită tenului, așa cum are acesta nevoie?

Da…sunt încă fete care folosesc cremă hidratantă în loc de demachiant, alcool etilic (bine cunoscutul “spirt”) în loc de loțiune tonică, sau mai rău – adorm fără să se demachieze. Am relatat în articolele anterioare că este mai mult decât în regulă să folosiți remedii naturale de a vă îngriji tenul, însă trebuie să o facem și corect, fie cu produse făcute în propriul cămin, fie cu cele din comerț.

DEMACHIANT

Trebuie să te hotărăști ce îți place sau dacă îți priește, fie laptele demachiant, fie gelul/săpunul demachiant, pentru că nu ai nevoie de amândouă. Vă sfătuim să alegeți un lapte demachiant pentru lunile de iarnă și un gel de curățare, cu o textură ușoară și proaspătă, pentru lunile călduroase (când secreția de sebum este mai accentuată). Alege un demachiant care îndepărtează eficient și fardul de ochi, pentru a nu-ți mai încărca dulapul cu încă un produs. Nu uita că o dată pe săptămână este indicat să-ți exfoliezi tenul pentru îndepărtarea celulelor moarte cu o spuma/un gel demachiant exfoliant. Fiți atente însă la faptul că nici unul dintre produsele de pe piață nu este indicat pentru zona ochilor, chiar dacă pe ambalaj scrie că ar fi.

Valabilitate: Din moment ce folosești demachiantul aproape în fiecare zi, nu îi vei da șansa să depășească termenul de valabilitate. Oricum ar fi, indicat este să nu îl ții pe raft mai mult de un an.

TONER / LOȚIUNE TONICĂ

Sfatul dermatologilor este să îți clătești fața cu apă minerală sau apă de izvor și nu vei avea nevoie de toner. Dar, dacă îți face plăcere să-ți decorezi trusa cu un astfel de produs, alege un toner cu proprietăți de hidratare, însă, dacă ai tenul predispus la acnee, alege unul agresiv, din cele care se prepară în farmacii. În mod obișnuit, tot ce conține alcool trebuie eliminat din viața ta, deoa­rece îndepărtează uleiurile naturale ale pielii, făcând-o mai vulnerabilă.

Valabilitate: Tonerele florale au, de obicei, o compoziție pură și, deci, un termen de valabilitate limitat. A nu se păstra mai mult de 6 luni.

CREMĂ HIDRATANTĂ

Alegerea unei creme nu este tocmai simplă și trebuie făcută întotdeauna în funcție de necesitățile tenului tău, nu din considerente de modă sau financiare. Mai exact, dacă ai un ten neted și sănătos, nu-ți risipi banii pe creme antirid. O cremă hidratantă cu SPF 15 și multivitamine pentru zi, o cremă de noapte hidratantă și un gel pentru ochi sunt tot ce-ți trebuie. Pielea nu poate absorbi prea multe ingrediente. De reținut faptul că, pe masură ce înaintezi în vârstă, problemele tenului devin mai complicate. Abia atunci ai nevoie de recomandările unui dermatolog.

Valabilitate: Pe spatele ambalajului e scris termenul de valabilitate al produsului după deschidere. Dar, dacă ai uitat acest amă­nunt, îți poți da seama când acesta a expirat după miros, culoare sau consistență. Multe creme conțin conservanți pen­tru a le prelungi durata de viață, dar dermato­logii au discuții în contradictoriu asupra efectelor acestor sub­stanțe aplicate topic. Din păca­te, cremele fără conservanți au dezavantajul de a a­vea un termen de valabilitate scurt. Cremele se păs­­trează într-un dulăpior, departe de lumina soa­relui și de orice sursă de caldură, cu capacul închis.

Aparte de aceste indicații, ai în vedere uleiurile din farmaciile naturiste pe care le poți folosi fără griji, deoarece sunt naturale. Însă nu sări peste exfoliere, demachiere, hidratare indiferent ce produse alegi.

by Adriana V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *