Articole similare

10 TENDINȚE ÎN MODĂ…EXPIRATE

10_TENDINTE_IN_MODA_EXPIRATE_Arena_Mall_Bacau

Colecțiile prezentate pe podiumurile naționale și internaționale – de două ori pe an – dau tonul în vestimentație și oferă astfel câteva linii de urmărit în crearea ținutelor de zi cu zi. Așa cum sunt câteva piese nemuritoare (rochia neagră midi, blugii albaștri, cămașa albă, tricoul alb, poșeta neagră cu formă fixă), este de așteptat să fie și articole demne de aruncat din garderobă, de la un sezon la altul, sau chiar după ce au apărut. Sunt unele articole care avantajează orice siluetă, unele care nu avantajează pe nimeni și chiar unele care deformează un corp frumos.

De obicei, vedetele sunt primele care poartă ținute în linii nonconformiste, lucru ce impulsionează vânzările unui anumit articol, chiar a unui brand anume. Astfel, cum au dat vedetele tonul, tinerele însetate de modă s-au și grăbit să pună mâna pe unele piese considerate in tendințe. Numai că niciunul dintre aceste trenduri nu a avut viață lungă. Iată niște exemple!

1. Curelele din metal. Au fost un timp în vogă, până când femeile și-au dat seama că se rănesc în ele de fiecare dată când se apleacă!

2. Gecile de iarnă scurte…cu blană în jurul gâtului…cu elastic în talie. Ce-a fost a fost!

3. Pantofi sport cu platformă – un hibrid nefericit, dar confortabil și din păcate… expirat!

4. Pantalonii harem dezavantajează orice siluetă, sunt lipsiți de formă… era cazul să dispară!

5. Colanți metalizați arată ieftin și vulgar, nu aveau cum să reziste prea mult în preferințele tinerelor de pretutindeni.

6. Dresurile cu print se potrivesc numai siluetelor filiforme.

7. Mâneca evazată. Pantalonii/blugii evazați da, însă bluzele cu mâneca evazată nu!

8. Tricouri de designer cu mesaje haioase. Aceleași pe care le-ai auzit/văzut de mii de ori înainte! Si aici ne referim la mesajele din desene animate.

9. Păr ombre DA, însă șuvițe „arse de soare” NU. Părul ombre se obține printr-o tehnică de vopsire specială creându-se un efect de degradé, părul fiind mai închis la rădăcini și tot mai deschis către vârfuri. Armonia cromatică impusă de această tehnică de vopsire a reușit să cucerească femeile de pretutindeni, însă unele fete au ales metoda mai ușoară – decolorarea vârfurilor, în acest caz efectul este unul nedorit cu aspect “ars”.

10. Tricoul cu mânecă scurtă peste tricoul cu mânecă lungă. Nu e feminin, nu e chic! Este sport, dar nu si sexy!

by Adriana V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *