Arena Mall

2010 Anul proiectelor finalizate în Arena Mall

• Peste 18 noi magazine deschise, brand-uri cu renume pe piaţa de retailPeste 18 noi magazine deschise, brand-uri cu renume pe piaţa de retail


Centrul comercial Arena Mall, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Budeanu, a atras în 2010 peste 4 milioane de vizitatori. Comparativ cu 2009, traficul a crescut cu 15%.
Profilul consumatorului s-a schimbat în acest an datorita intrării în Arena Mall a marilor brand-uri nationale si internationale: Grupul Inditex (Zara, Bershka, Pull and Bear şi Stradivarius), Intersport, Stone Creek, Yokko, Sephora, Altex şi altele. În momentul de faţă, gradul de închiriere a ajuns la 95 %.
”A fost un an dificil în care am făcut eforturi destul de mari pentru susţinerea întregului proiect şi atingerea obiectivelor stabilite pentru 2010. Considerăm însă, că beneficiul pe care l-a adus intrarea marilor retaileri în Arena Mall, a meritat.
Acum ne bucurăm de un consumator matur, obişnuit să găsescă aici confortul  unui comerţ civilizat.”, a declarat Ovidiu Budeanu.
Evoluţia Arena Mall nu se opreşte aici. În 2011-2012 sunt pregătite şi alte proiecte pentru dezvoltarea acestuia într-un concept de “Family Mall”. 
„In perioada ce urmează vom urmări mult mai atent obiceiurile şi tendinţele în materie de consum, pentru a adapta mixul de chiriaşi la cerinţele pieţei. Prin campaniile de marketing pe care le vom organiza, vom urmări fidelizarea clienţilor şi compensarea bugetelor de cumpărături restranse, prin mărirea ariei de acoperire (catchment area).” 
Conform consultanţilor imobiliari specializaţi în centre comerciale de la firmele CB Richard Ellis, Colliers, Cushman & Wakefield, DTZ Echinox şi Jones Lang LaSalle, in 2010, Arena Mall s-a aflat in Top 10 cele mai performante malluri şi parcuri de retail din afara Bucureştiului ca volum al vânzărilor.

Fisiere atasate

doc Comunicat de presa
 

Evenimente

Primavara carierei muzicale
Primavara carierei muzicale
Miercuri, 18 aprilie, ora 17.00 - concert caritabil

 

CUB RUBIK
CUB RUBIK
Bacau Open 2012 - Concurs oficial de speedcubing - Cub Rubik (- World Cube Association -)

 

Teatru de magie
Teatru de magie
8 aprilie, ora 18.00, in magazinul Diverta


Newsletter:
Calendar:
Noutati din mall:
Lansare Shooter Banzai Lansare Shooter Banzai

Doar la Noriel...

Crayola Creations Crayola Creations

Ofera-i fetitei tale propriul atelier de creatie de la Noriel!

ro en