RelatedPost

“ASCULTA 5 MINUTE DE MUZICA CLASICA!”: un proiect in colaborare cu Radio Romania Muzical

"ASCULTA 5 MINUTE DE MUZICA CLASICA!": un proiect in colaborare cu Radio Romania Muzical

Din 1 martie, România “Ascultă 5 minute de muzică clasică”, grație unui proiect inițiat de Radio România Muzical, parte a corporației publice Radio România, singurul post românesc dedicat muzicii clasice și de jazz. Până în 31 martie, în fiecare zi, piese celebre din repertoriul clasic, în interpretări semnate de mari artiști români, se vor auzi în spații neconvenționale pentru muzica cultă: hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj și mobilă, sedii de firme, dar și librării și muzee.

Alături de partenerii tradiționali ai proiectului – lanțurile de magazine Carrefour, Cora, Mega Image, Băneasa Shopping City din București, Iulius Mall din Iaşi, Timişoara, Cluj, Suceava, Palas Mall Iaşi, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, PWC România și CRH România – anul acesta, au apărut și parteneri noi: lanțurile de magazine Mobexpert și Dedeman, Pitești Mall, Hello Shopping Park și Arena Mall din Bacău, Gold Plaza Baia Mare, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.

Păreri ale celor care au ascultat muzică clasică în aceste spații la edițiile trecute:

“Numai 5 minute? Am auzit mai devreme, când am intrat, era o piesă la pian. Pur şi simplu m-am învârtit pe-acolo numai să stau s-o ascult.”

“E mare lucru! Părerea mea e că atunci când intri într-un magazin şi auzi o piesă de muzică clasică mai accesibilă pentru public, atunci într-adevăr şi magazinul respectiv îşi face o reclamă bună.”

“Într-un spaţiu neconvenţional şi atât de comercial, cu oameni care sunt preocupaţi în special de a-şi asigura coşul zilnic, deodată auzi o muzică diferită şi este un moment în care te detaşezi puţin şi intri într-o altă lume. Acele 5 minute fac foarte bine!”

“Pe lângă originalitatea lui, care este lăudabilă, ne ajută foarte mult, un pic să ne deschidem sufletul și să fim un pic mai buni, pentru că suntem sătui de atâta muzică comercială, care știm ce efecte are asupra psihicului în primul rând, pe care de cele mai multe ori le ignorăm. Cred că în timp începem să gustăm mai mult din această categorie mai selectă de muzică.”

Unul dintre principalele proiecte educative și culturale ale corporației publice Radio România, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” își propune să apropie publicul larg de muzica clasică prin audiția propriu-zisă, atât în spații neconvenționale și aglomerate, cât și în școlile românești, la orele de muzică. Campania a pornit în octombrie 2010, cu audiții în spațiile publice de tipul hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor și muzeelor și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.

Din 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este și program național în școlile românești, grație unui parteneriat semnat între Ministerul Educației Naționale și Radio România. Proiectul falicitează apropierea copiilor față de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât și o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au și posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul școlar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică”.

Mai multe informaţii despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute care găzduieşte, de asemenea, fişierele audio ale pieselor din proiect, precum și concursul destinat elevilor.

One thought on ““ASCULTA 5 MINUTE DE MUZICA CLASICA!”: un proiect in colaborare cu Radio Romania Muzical

  1. Ceacar Marina-Ana says:

    Sper sa fie bun acest canal si sa nu fiu dezamagita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *